Poveştile voluntarilor care promovează istoria locală. „A devenit parte din viaţa noastră“
De la elevi, la pensionari, de la ingineri şi cercetători ştiinţifici, la cadre didactice sau reprezentaţi vânzări, toţi au în comun dorinţa de a reconstitui vremuri apuse.
Prezenţă constantă la festivalurile de reconstituire istorică din ţară şi nu numai, Asociaţia „Amicii Muzeului” din Zalău a luat fiinţă în 2011, la iniţiativa unui grup de cercetători ştiinţifici de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În scurt timp, echipei de specialişti li s-au alăturat voluntari de toate vârstele şi din categorii sociale diferite.
Elevi, salariaţi sau pensionari, cadre didactice sau ingineri, reprezentanţi vânzări ori economişti se transformă, în timpul liber, în daci, romani şi sarmaţi, pentru a reconstrui o lume de mult apusă, pentru a-i educa pe oameni şi pentru a promova istoria locală şi Castrul Roman de la Porolissum. Iar dincolo de a fi un grup de oameni inimoşi, „amicii” au reuşit să devină, în timp, o mare familie, care se distrează în timpul liber şi îşi petrec împreună zilele de naştere.
Nouă voluntari dintr-o singură familie
Familia Pop reprezintă cea mai numeroasă prezenţă în Asociaţie. Primul care intrat în rândul voluntarilor a fost Mihai, 36 de ani; l-a urmat, la scurt timp, soţia lui, Alexandra, 33 de ani, apoi fiul lor cel mare, pe atunci în vârstă de doar un an şi jumătate, apoi socrul, fratele, cumnatul, cumnata şi fiul cel mic. „Ideea de la început a fost să creăm o trupă de reconstituire care să participe la Festivalul Roman de la Porolissum. Nici că ne gândeam că vom ajunge să umblăm prin toată România şi prin lume! Privind în urmă îmi dau seama că a trecut atâta timp încât activitatea din Asociaţie a a devenit parte din viaţa noastră”, mărturiseşte Mihai. În viaţa de zi cu zi este reprezentant vânzări, însă după ce îmbracă echipamentul militar se transformă în Marius Vitalis, un subofiţer roman.
Citeste mai mult: Adevarul