NVMERVS PALMYRENORVM POROLISSENSIVM SAGITTARIORVM CIVIVM ROMANORVM
Trupa era formată din elemente neromanizate aduse din orașul Palmyra din Siria, unde împăratul Hadrian a fost guvernatorul provinciei până în anul 117, când, după moartea lui Traian, a fost proclamat împărat. Călăreți iuți, arcași înnăscuți, obișnuiți cu luptele din desert au reprezentat antidotul administrat de romani sarmaților iazigi. Deși unor astfel de unități neregulate nu li se acorda cetățenia romana, în mod excepțional împăratul Hadrian a acordat cetățenia unor elemente din rândul palmyrenilor la doar 2-3 ani de serviciu, lucru autentificat prin diplomele militare descoperite. Ele se datează în anii 120-126 și pot fi puse în legătură cu evidențierea în luptă, în timpul războaielor din 117-118. Ele au caracter de excepție, acestea neândeplinind cele trei condiții esențiale:
- cetatenia romana se acorda doar palmyrenilor, nu si altor unitati militare din provincie;
- numele comandantului lor lipseste;
- cetatenia este acordata doar soldatultui, nu și familiei sale.
Ștampilele acestei trupe N P sau NPP de tip numerus au apărut relativ puține până la începerea săpăturilor la Porolissum în anul 1977. Cu ocazia acestor cercetări arheologice a fost decopertat templul ridicat de această trupă zeului lor strămoșesc Bel – templul a fost refăcut de mai multe ori. La una din principalele refaceri ale templului, se referă o inscripție descoperită aici înainte de anul 1940. Inscripția a fost pusă de această trupă în onoarea împăratului Marcus Aurelius Antoninus – Caracalla – cu ocazia vizitei efectuate aici, la Porolissum, în anul 213 d.H.
Materialul tegular, în special țigle și olane descoperit cu ocazia cercetării acestui templu, purtau ștampilele NP, N (numerus) P (palmyrenorum). Trupa specială de arcași călăreți, care își avea locul de staționare, castrul de bază, amplasat pe dealul Citera de la Porolissum, castru de dimensiuni mici specifice unei astfel de trupe. Trupa dedică un altar soției împăratului Traianus Decius la anul 251 d.H., purtând, se pare, epitetul de Decianus, a staționat în Dacia până la sfârșitul epocii romane.
