Povestea noastră a început acum mai mult de 10  ani, când o echipă tânără și ambițioasă, formată din specialiști din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, pornea să adune un grup de oameni pasionați de istorie și nu numai, sub forma unei asociații, cu scopul promovării culturii și a valorilor patrimoniale.

”În anul 2011 a fost înființată Asociația Amicii Muzeului formată din voluntari. La început credeam că selectăm voluntari, dar de cele mai multe ori am selectat prieteni pe viață! Pe acești voluntari ne bazăm la fiecare participare la evenimentele unde suntem invitați, de aceea le mulțumim și pe această cale.” 

ASOCIAȚIA AMICII MUZEULUI din Zalău este persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, apolitică, nonguvernamentală și urmărește exclusiv scopul pentru care se constituie. Unul din scopurile asociației îl constituie: promovarea culturii și a valorilor patrimoniale cu reprezentare regională.

Vă mulțumim dumneavoastră, mici și mari spectatori, pentru că ați fost alături de noi, iar acțiunile noastre au prins viață și au avut un aport cât de mic la promovarea și prezentarea unor evenimente, într-un mod deosebit, sperăm noi. 

Redirecționarea unui procent de 2% din impozit datorat statului este un mecanism prin care persoanele fizice pot ajuta organizațiile nonprofit, asociațiile, ONG -urile… Mai exact, sumele de bani redirecționate vor fi folosite pentru finanțarea activităților acestor organizații.

Donează 2% către Asociația Amicii Muzeului Zalău!

Cum se completează formularul:

Formularul trebuie completat în 2 exemplare (unul pentru organul fiscal și unul pentru persoana în cauză).

  • completarea Formularului 230 – Contribuabilul își scrie datele de identificare la punctul I, bifează căsuța corespunzătoare la punctul II, la punctul III se lasă necompletat; formularul trebuie semnat și datat de către persoana fizica în cauză.
  • Nota: Declarația se referă la impozitul plătit în anul fiscal anterior, în cazul de fata 2018. Trebuie completat „2018” la an.
  • Nota: Nu va faceți probleme dacă nu cunoașteți suma corespunzătoare a 2% din impozit. Va fi calculată de către organele fiscale. Lăsați necompletat.

Model completare:

Unde depui formularul?

Formularele completate trebuie depuse direct la registratura organului fiscal de către contribuabil.

Descarcă AICI formularul pentru direcționarea a 2% către Asociația Amicii Muzeului Zalău!

Vă mulțumim anticipat! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *